Pieces of April a fost lansat în 2006, la Sundance Film Festival. După aceea a tot adunat nominalizări şi premii, mai ales la festivalurile cu gust şi pentru indie. Realizat în perioada în care actriţa principală, Katie Holmes, prindea la adolescenţi cu rolul din Dawson's Creek, filmul a fost totuşi un succes în special pentru regizor şi pentru mult mai experimentata Patricia Clarkson (recent pe marile ecrane în Dan in Real Life).
La fel ca muzica indie americană, şi Pieces of April (pe alocuri un "strămoş" al mult mai vizibilului Juno) e destul de soft, mai degrabă e ca un înveliş moale care acoperă ceva ce cade greu la stomac. Pe sfert comedie, drama scrisă şi regizată de Peter Hedges (scenarist pentru About a Boy şi Dan in Real Life şi regizor pentru ultimul) nu prea te îndeamnă la rîs. Tema gravă, cea a regăsirii, a iertării, e pusă în schema unui road-trip ce seamănă mai degrabă cu un ultim drum. Iar "bucata April" e deconstruită şi reconstruită subtil pe parcursul întregului film. Pentru că April (Katie Holmes) trebuie să fie astfel recuperată afectiv de familia (pe) care a părăsit-o şi care trece printr-una dintre acele situaţii-limită ce dau tonul marilor regăsiri în destul de multe filme americane.
Ce e de remarcat e stilul "amatoristic" de filmare, care face povestea să devină mai familiară, ingeniozitatea scenariului, fără artificii şi ruperi bruşte de ritm, jocul Patriciei Clarkson şi distribuţia foarte bine făcută. Overall, un film de văzut, mai ales pentru "indie"ni.
marți, iulie 22
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu