Dragii mei... ca asa am invatat ca se incepe o scrisoare... imi pare rau - din nou - ca am neglijat blogul subsemnatului, timp de aproape jumatate de luna. Cu voia lui Dumnezeu si a colegilor mei de serviciu, lucrurile se vor rezolva din 3 ianuarie.
Deocamdata va spun Sarbatori fericite, iar orice post de anul acesta va fi doar accidental. Desi nu cred ca va fi unul, pentru ca am de combatut puternic in Man.in.fest pe unul foarte destept. Trebuie forta si meditatie...
Va multumec ca m-ati vizitat, ca v-am placut sau nu. You kept me alive. Hug u all. Si ne vedem anul viitor, cu mai multe forte si mai multe proiecte... is pe teava.

subsemnatul, deocamdata, I.D. Kine

Odiseea

Am puţină răbdare pentru filmele despre război, oricît ar fi de bune. Nu mă incită deloc subiectul. Nu sînt sensibil la morţi sau la drame post-"apocaliptice" şi cred că cel mai tare mă enervează eroismul - mai rar război fără eroi - şi toată dezlănţuirea de arme, muniţii, figuranţi care sar cît mai spectaculos în aer, de cele mai multe ori numai pentru a încadra teme banale.
Nu e şi cazul lui Michael Cimino şi al epopeii americano-vietnameze şi retur, de mai multe ori, The Deer Hunter. E unul dintre cele mai complexe filme, nu atît despre război, cît despre mutaţiile, rănile pe care le lasă războiul nu atît în oameni, cît în umanitate. Pe aproape 3 ore, protagonistii filmului (tineri si frumosi, pe atunci, copii ai filmului, care vor deveni legende) schimba experienţele cotidiene cu cele belice, trec prin încercări înfiorătoare, se întorc în paturi de femei lăsate în aşteptare, trec prin infern (unul mai degrabă psihologic, decît material)... şi pentru ce? Pentru ce dau viaţa pe moarte, echilibrul pe nebunie, fericirea pe tragedia mocnită ce arde cotidianul? Pentru America. Pentru ca, la sfîrşit să intoneze, parodic, amar (?), acel God Bless America.

"No one gets left behind" e deviza lui Michael (Robert de Niro) care, asemeni lui Odiseu, se întoarce mereu după oamenii săi - prietenii săi Steven (John Savage, care, la numai un an după The Deer Hunter va juca într-o altă producţie critică la adresa războiului din Vietnam - Hair) şi Nick (Christopher Walken), perduţi în vălurile acestei Circe, care a fost războiul din Vietnam.
Alături de ei, superbissima (mai degrabă la bătrîneţe, deşi nici la tinereţe nu era de evitat) Meryl Streep. Toţi în roluri foarte bune, în spatele unor personaje complexe, lucru ce le-a adus nominalizări la Oscar, dar şi un premiu pentru Walken, în 1978.

The Deer Hunter e de văzut, e unul dintre cele mai complexe filme despre războiul din Vietnam, despre impactul pe care evenimente majore îl au la planul redus al unui grup uman restrîns. E odiseea americană, la al cărui final nu se află Penelope sclipitoare, nici lîna de aur a argonauţilor, ci numai multă mizerie şi suferinţă, în care sentimentele luminoase contrastează mai abitir.

Film cald, unde reci

Tocmai am ieşit de la documentarul lui Alexandru Solomon despre Radio Europa Liberă. "Cold Waves", mai exact. Impresionant de bine făcut, deşi romanţios şi dulceag pe început, îşi revine în a doua parte şi devine mult mai echidistant. Plusurile sînt însă mult mai multe, iar cei care nu l-au văzut pînă acum cred că ar trebui să-l vadă. Poate că-l găsiţi pe undeva, pe reţea (nu încurajez pitratarea acestui film, deşi cînt de acord cu ea, în principiu) sau poate se mai întoarce la ceva cinema.
"Cold Waves" spune poveste Radioului Europa Liberă trecînd prin momentele cele mai importante ale acestui bastion al democraţiei româneşti. Nuanţările sînt extrem de subtile şi inteligente, e interesant să le cauţi înţelesurile, iar maturitatea analizei din documentarul lui Solomon îl face să fie cel mai bun documentar pe care l-am văzut ever. Şi asta, mai ales că nu sînt un fan al filmului documentar.
Imaginile cu alimentarele goale, cu cozile imense le ştiam la nivel de poveste. Nu le-am văzut niciodată ca imagini cinematografice - la realite nue. De aceea, m-au socta putin, numai gindincu+ma la parintii mei care au trecut prin asa ceva - identificarea subiectivă functionează din plin. Pasajele cu securistii, cu vecinii lui Goma, cu Monica Lovinescu is extraordinare. Clujenii o pot revedea pe Ana Hompot şi pe Doina Cornea. Iar unii pasionati de gruparile mafioto+teroriste, il pot auzi pe Carlos Sacalu. Dar si pe Plesita.
Sint multe de vazut, de aceea va trimit sa vedeti filmul si felicit toata echipa care a lucrat la acest documentar esential.

Si se facea ca Seinfeld era o albina

Deci, am vazut acum citeva seri Bee Movie, cu Jerry Seinfeld, mare comeback dupa ce a facut istorie cu cele 9 sezoane de Seinfeld. Vorba vine. Bee movie ii asa de sec, ca, numai la o poanta de final am reusit si noi sa ridem mai bine. In rest, un fel de zimbete si incercare de a-ti da seama ce are Bee movie in comun cu Seinfeld. La un moment dat, mi se parea ca parintii albinei din respectiva animatie semanau izbitor cu The Seinfelds. Nu era doar o parere. Asa era. Am incercat sa vad care-i George, care-i Elaine, care-i Kramer, dar nu l-am identificat decit pe Newman intr-un functionaras de la fabrica de miere.

Poate a fost o grila gresita, dar e riscul la care s-a expus Jerry lansind o animatie in care sa se implice - si la nivel de advertising - atit de puternic. Daca admitem ca Jerry a facut istorie cu serialul, putem sa spunem, cu buna credinta, ca la Bee Movie nu i-a iesit.
Jerry e o albina, care-si da seama ca oamenii le fura munca si-i da in judecata - sa trecem peste impulsurile insectifilo-erotice ale anumitor personaje "incredibile" din film. E un fel de drama animata, putin peste Ratatouille la sectorul umor, putin sub acelasi sobolan gastronomic la nivelul animatiei. O sa fie cu siguranta pe lista oscarizabililor, insa, eu unul, daca ar fi sa judec doar dupa calitate, nu i l-as da.
In parte, Bee Movie e ca eseurile alea idoate pe care le faceam cu viata unei albine, cum e sa fii pisica, cum e sa fii puiul de la KFC - asta-i alta poveste. Un eseu argumentativ de clasa a 5-a, pigmentat de glumitele unui jerry seinfeld care se zbate sa iasa din retorica lui "care-i faza cu...".Pentru copii ii bunicel, pentru adulti ii bla bla, daca n au chef de povesti, pentru cei carora le plac povestile (aviz Cru), postu asta trebuie sarit.

*Bee Movie, R: Steve Hickner, Simon J. Smith, S: Jerry Seinfeld, Spike Feresten, A: Jerry Seinfeld, Renee Zellweger, Matthew Broderick, SUA, 2007

Ce a mai mincat Hannibalu, canibalu

La un canibal nu iti permiti sa te intrebi CE a mai mincat, ca de aia e canibal, sa manince Homo mai mult sau mai puţin sapiens. Atunci trebuie sa intrebi PE CINE a mai mincat canibalul, in cazul nostru Hannibalul. In Hannibal Rising, tinarul Hannibal maninca mult si bine, mai ales obrajori. Eu unul am pierdut sirul Hannibalismelor la Hannibal. Deci nu am vazut Red Dragon. Mea culpa. Dar pe asta, cu copilaria acestui super-erou aproape pe invers, l-am vazut. Despre asta e Hannibal Rising. Mai exact, micul Hannibal traieste in Lituania celui de-al doilea razboi mondial, are castel, are familie, are o sora, pe Mischa, cu M (o sa vedeti de ce), vin nemtii, vin rusii, avionul nemtesc se loveste de tancul rusesc, booom, nu mai e familia, urmeaza trauma. M. spunea ca esenta psihanalizei ii in intrebarea Tell me about your childhood and your mother. Acolo bate si Hannibalu asta, al patrulea in serie. O sa vedeti, nu va spun mai multe, si va trimit la el, cu observatiile de rigoare.

Daca va asteptati sa fie prost, ca un al nşpelea sequel, nu e chiar asa. Daca va asteptati sa fie bun, nici chiar asa nu-i, ii chiar super prost pe alocuri, da are mult singe si se pare ca prinde la gagici (la cinema Arta, erau numai cupluri si ea se vira adinc in el. e demonstrat ca horrorul e bun afrodisiac. fata e speriata, brandu e mai tare). Are femei frumoase - de data asta la femme de Hannibal nu mai e Jodie Foster sau Julianne Moore, ci Li Gong, care a mai fost o delicatesa asiatica in Memoirs of a Geisha, The Curse of the Golden Flower sau 2046. Ce nu are. Nu ne explica cum dracu a ajuns Hannibalu asa de rafinat, da numai niste ipoteze slabute. Mizeaza nu pe tortura, ci pe omucidere lipsita de imaginatie. Ii, pina la urma, facut ca un film pentru prosti, desi mie, care m-am dus la film cu ideea ca o sa fie un film super-stupid (din cauza ca vazusem nr4 din Saw si ii infiorator de prost) mi-a priit ca horror fara pretentii. V-as spune sa-l vedeti, ca sa completati seria. Dar sa va ginditi ca e mult sun nivelul celorlalte trei. Si Hannibal, fara Hopkins, ii frectie la un picior de lemn.


*Hannibal Rising, R: Peter Webber, S: Thomas Harris, A: Gaspard Ulliel, Li Gong, Dominc West, UK / Czech Republic / France / Italy / USA, 2007