
Coloana sonoră a prins foarte bine la public, iar decorurile şi costumele merg mînă în mînă cu punk-rock-ul. Deşi turnat în 2001, filmul aduce aminte mai ales de marile musicaluri ale anilor 70, cu o puternică miză politică, de data aceasta miza fiind cauza LGBT. Trimiterile sunt multe, de la separarea sexelor, la restul de penis care îi marchează existenţa lui Hedwig, acum o mare doamnă a scenelor insolite, şi o întrebare cheie care rămîne în urma întregului demers: poate avea un zid acelaşi sens cu un pod, pot exista pentru aceleaşi raţiuni? (Evident, pod-zid=transexual). Asta e marea filosofie a filmului. Şi nimic mai mult.
Compoziţiile lui Stephen Trask te ţin în priză pînă aproape de final, acolo unde o dă în bară producţia, cam din toate punctele de vedere. Ironia şi umorul devin dulcegării romantice şi declarative cu gust îndoielnic. Muzica, evident, urmează acelaşi drum. Tot ce ţine de costume, decoruri, joc actoricesc, dialoguri, devine un melanj de simboluri-pe-marginea-kitsch-ului care face filmul de neurmărit în ultimele 10-15 minute. Restul merită. Un fel de bildungsroman, post-cold-war cu o puternică încărcătură gay-punk, un musical de calitate al anilor 2000, care a dat naştere unui adevărat gay-icon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu