Ratare, ratare, ratare... fara indurare

Am citit acum citeva minute textul lui Valerian Sava despre reusitele, dar mai ales ratarile, anului 2007. Pe aici pe la noi, pe la romani, bineinteles. Si asa, dragii mosului, ca sa fiu putin oral, mi-am adus aminte de cit de bine m-am distrat la filmul (zic unii) Cristinei Ionescu, Dupa ea. Povestea ar fi fost destul de simpla daca regizoarea nu si-ar fi simtit in singe pulsiunile creator-artistice de la Tzara, Voiculescu si Eliade citire. Adica de la Tzara a inteles ca arta are succes daca e o "amestecatura", de la Voiculescu stie ca pasiunea e ca Lostrita (care, da, e un peste si nu o blonda =)) ), iar de la Eliade a prins niste misticisme care puteau fi asezonate usor cu o povetse telenovelistica romantioasa. In principal, e un tip (jucat de Dragos Bucur - actor care inca mai astept sa ma dea pe spate cu un rol mai rasarit) casatorit, care lucreaza intr-o agentie de publicitate si vede o gagica pe strada - de mai multe ori - si i se scoala apetitul in el. Uita si de nevasta si de copila si merge dupa gagica cu pricina.
Faze memorabile si de neinteles:
1. Dragos Bucur, intr-o scena extrem de tensionata, de maxima incordare psihica pentru personaj, trebuie sa spuna, pe intelesul prostilor din sala: "Cred ca imi pierd mintile...". Mai bine il aratau tinindu-se de cap si bagau un intertitlu...
2. Fetita, care pare supradotata si cu ceva la idei la mansarda, ii spune tatalui: "Tati nu fi ipocrit", la care mama are o criza de isterie, urla la ea ca de ce foloseste asa cuvinte si o trimite in camera.
3. Mama, care pe tot parcursul e bovinizata ca personaj, ii spune tatalui virtual adulterin "Spune-mi ca totul e in regula si sa mergem acasa sa mincam". Supriza maxima, Dragos Bucur chiar ii spune "Totul e in regula, hai sa mincam". Ceea ce demonstreaza inca o data ca dragostea trece prin stomac.
Astea-s doar o parte pe care nu am putut sa le uit pina acuma. In rest, coincidente peste coincidete, depresii, trairi abisale... of, of, of si vai, vai, vai. La sfirsit un fisssssss colosal si totusi nu e cel mai prost film romanesc de anul asta.
Sintem o cinematografie mica, ce-i drept, daca facem din toate rebuturile un eveniment, numai ca sa stim ca existam si ca regizorii romani care au impact in strainatate au o "patrie" din care au plecat. Ca exista film si dincolo de Mungiu, Porumboiu, Mitulescu, Caranfil, Nemescu - ca sa-i numesc numai pe cei mai tineri. Teama-mi e ca, vorba poetului, la asa filme, asemeni viitor.