În ultima vreme, am asistat - direct şi indirect - la mai multe discuţii pătimaşe despre valoarea şi nonvaloarea filmului românesc contemporan. Premii? Bleah, strîmba unii din nas. Ştim noi de ce ne dau americanii şi francezii premii... Primii pentru că suntem o ţara mică şi de căcat, cu un trecut tot de căcat, cu politicieni din aceeaşi materie nicidecum cenuşie, că suntem groteşti şi că le place să sa uite cum ne scăldam noi, ca nişte primate puţin mai răsărite, în propria duhoare balcanică. Francezii? Tot noi ştim cum e şi cu francezii, că sunt de fapt nişte încrezuţi care premiază orice e foarte departe de Hollywood. Pe deasupra, fie sunt socialişti împuţiţi, deci nostalgici, fie se simt vinovaţi că ne-au ţinut în comunism şi au crezut în Ceauşescu. Ergo, filmul românesc e mic, negru şi urît şi, evident, supralicitat. Ce genii intracarpatice? Mizerie peste tot, spurcăciunea spurcăciunilor, deşertăciunea deşertăciunilor, spectacol de circ pentru fandosiţii de străini.
La asemenea atitudini aproape că nu ai ce să comentezi. Să te simţi vinovat că ţi-au plăcut nişte filme care pun sare pe rană şi nu îndulcesc realitatea - deşi suntem de acord că mizează pe realism? Să te uiţi la cel din faţa ta şi să încerci să îi explici că stranietatea şi autenticul, în exotismul lui, sînt principalele puncte de interes atunci cînd ai în faţă un film dintr-o cultură diferită de a ta? Că nu trebuie să ascunzi impurităţile sub cadru ca să faci un film "frumos"? Să-i mai explici care sînt limitarile filmului românesc şi cât de important e să faci un film pe care îl simţi, din toate punctele de vedere?
Nu pot decît să mă gîndesc la toate rahaturile cosmetizate din ultimii ani, anul acesta lăudîndu-ne şi cu singurul film românesc despre viaţa unui publicitar turmentat (Da, e Dupa ea!), la ce eşecuri sterile au ieşit încercînd să se imite un curent care nu se potriveşte autorilor, ales doar pentru că dă bine...
Poate ca explicaţiile ar fi multe. Şi eu, mă ntreb, în continuare, cum va fi filmul românesc peste 20 de ani. Poate atunci şi Mungiu, şi Porumboiu, şi Mitulescu, şi Puiu, şi Caranfil, vor regiza blockbustere bine duse la şcoala hollywoodiană. Mie unul însă, faza asta de film-manifest cu rădăcini sociale puternice şi murdare - că doar sunt radacini - îmi place de minune. Asta pînă nu se ajunge la un grotesc de tip Ticăloşii, dar nu vreau să pic în tabăra exemplelor negative.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Anti-anti
Oarecum, articolul tau vine in completarea articolului din Dilema scris de Alex Leo (la care faci o trimitere) - sau poate invers.
Trebuie sa marturisesc ca nu am mai citit un articol atat de prost de mult timp (si aici ma refer la Alex Leo). Supranumit "oftica" de susnumitul ofticat,articolul tinde sa/i admonesteze, mai mult sau mai putin, pe cei care s/au pronuntat vehement impotriva filmului 4,3,2...In principiu, Alex Leo se oftica pe unii ofticati, insa nu atat de simplu. Spiritul critic se dezvaluie deodata in toata gomflabilitatea lui si pune in scena niste mecanisme national-metafizice care, vezi Doamne, ar explica insuccesul filmului mungian. Oftica, sentimentul acesta atat de neplacut, in urma unor subtilitati filosofice de mare valoare, este surprins ca facand parte din zestrea genetica a poporului roman. Asa se explica totul - noi astia mai tristi, carora nu ne/a placut 4,3,2, ne trezim deodata ca actionand fara discernamant, prinsi in inconstientul popular romanesc si purtati de valurile involburate ale ofticii. De acolo de sus, din turnul lui de fildes, de unde vinde painea obiectivitatii la popor, Alex Leo, ca un balon de cultura, ne priveste ca pe niste Caini care, urmand impulsul de a omora capra vecinului, nu stim ce sa mai facem si cum sa infigem mai adanc sula in coasta lui Abelungiu. Cine suntem noi? Pai....cam asa: "În primul rînd, cei din breaslă, pentru care regimul de anonimat al comentariilor online este mană cerească. În al doilea, cei siguri de verdictele lor, care au decis, cînd l-au văzut, că 4,3,2 este „un film prost“ şi pe care nici o instanţă din lume nu i-ar putea convinge de contrariu. În al treilea, în fine, veşnicii Gică-contra, care strîmbă din nas la orice este lăudat, c-aşa vrea muşchii lor. Ei sînt copiii săraci şi septici ai plebei contestatare – inşi care, dacă n-ar fi existat, comunismul i-ar fi inventat." Asa o fi...
Acum, din nou despre 4,3,2. Da, mie tot mi se pare ca este un film prost si o sa/mi schimb parerea cand o sa si/o schimbe si Alex Leo(aceasta instanta din lume). Acum, fiindca eu cred ca e un film prost asta nu inseamna ca toti ar trebui sa fie de aceeasi parere. Vorba lui Danut, ce, trebuie sa ma simt vinovat ca nu mi/a placut filmul? Despre premii - la mai mare! Sunt foarte bucuros ca filmul a fost apreciat peste hotare, ma bucur pentru Mungiu si il felicit. Astea totusi nu ma impiedica sa/i spun ca mie nu mi/a placut filmul. Caci, demontand si sofismul lui Leo, asa e in democratie: unora le place, altora nu - si poate ca altii or mai fi si ofticati. Reactiile nu sunt impotriva vreunei elite, doar in cazul daca nu iei acest termen atat de lipsit de continut (i.e. "elita") si te pui sa/i construiesti vreun muzeu. Totul in democratie se discuta, se comenteaza - poate doar cu exceptia articolelor care sunt scrise de cei considerati a forma "elita" criticilor de film.
De ciuda si oftica o sa-l dau si p-asta anonim.
Trimiteți un comentariu