O zi foarte proastă, extrem de proastă, cea mai proastă. Panaceu. Time for a dream. Arizona Dream.
Dacă începem cu începutul va trebui să recunosc că Arizona Dream este, după părerea ea, cel mai bun film al lui Kusturica. Nu numai din afara curentului balcanofil, ci dintotdeauna. Are toate ingredientele specifice lui şi nimic din ce aduce în filmele care urmează nu pare să fie proaspăt, după Arizona Dream.
Tensiune de la început pînă la sfîrşit, un climax perfect (sinuciderea lui Grace), vise perfecte, triunghiuri amoroase la fel. Niciodată nu mă voi putea uita la Arizona Dream cu luciditate, cu ochiul "analitic"...
... Şi atunci Emir i-a spus analistului, eat shit and die. This is a dream. Şi atît.
Nu vreau să se înţeleagă de aici că nu-mi place nimic din ce a făcut Kusturica după Arizona Dream. Pentru că ar fi nedrept din partea mea. Dar nu cred că există scene mai bune de "visat cu" decît cele cu şirurile de cadillacuri roz, decît cîinele totemic, decît armata de broaşte ţestoase, decît urcatul la cer (suportat narativ de "pe o scară de maşini"), decît sinuciderea cu un ritual atît de est-european cum este cea a lui Grace, decît penbilul jocului de-a North by Northwest, ruleta rusească... şi sînt atît de multe. Şi nu există moment mai plăcut - pentru mine, în nicunul din filmele pe care le-am văzut - decît atunci cînd, noaptea, Elaine (Faye Dunaway) îi povesteşte lui Alex (un Johnny Depp care încă nu deborda de macho-isme) despre cum ştia că putea zbura, cînd era mică, cum îi era frică să nu afle ceilalţi, ca să nu cadă, cum cameră o învăluie, se roteşte în jurul ei, o cuprinde... cum, de pe scaunul ei, pare că zboară.
Dincolo de replicile demenţiale, e nebunia imaginilor, e un regizor care nu-şi cunoaşte limitele, care pare că lucrează instinctiv, plusează şi tot plusează, pulsează. Te face să uiţi cam de tot ce e dincolo de uşile cinematografului, pentru că geografia lui, în ciuda locurilor şi spaţiilor recogniscibile, nu are nimic terestru în ea.
Vă las să-l vedeţi, dacă nu l-aţi văzut, sau să-l revedeţi dacă v-a plăcut. Sînt chiar curios ce momente preferate au cei care au văzut filmul.
P.S. Scuze, dar pe Arizona Dream, aşa cum am mai spus, nu pot să dau decît o colecţie de sentimentalisme... dar nu ieftine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
13 comentarii:
Nu zic că nu e fain, dar parcă tot mai mult mi-a plăcut Underground... Arizona pute oleacă a simbolistică de contabil hollywoodian.
Da, dar parca nicaieri nu moare se ridica un contabil mai frumos la cer...
Ok, din ce ai amintit tu, reţin broaştele, ruleta rusească şi glonţu' prin batistă. Da' nu e numai scena sinuciderii ori, dacă e, începe mult mai devreme, cel puţin cu 'Besame mucho' în faţa şemineului. Care şemineu nici n-ar fi mare lucru dacă n-ar face cuplu cu scena cinei din prima parte (u kno, Papua New Guinea, spînzurarea elastică etc.). Şi mai sînt şi altele, da' n-am ce face, tot cu Grace (o cheamă Lili Taylor, rimemba!): micul dejun, zburătoru-cadou plus mariachii cretini plus cocoţarea pe acoperiş şi acordeonul (în dublu exemplar). So, zer's something about Lili, bat-o s-o bată.
Problemă: dacă AD pute a simbolistică de contabil hollywoodian, să se determine din ce gen cinematografic face parte AD. De asemenea, să se stabilească a ce pute Big Fish. Generalizare.
Nu am vrut sa o nedreptatesc pe Grace... (da... mi-am aduc aminte ca o chema lili... Taylor a venit mai greu) numai ca ea nu era in momentul ala preferat. Cit despre inlantuirea momentelor, asta ii calitatea lui Kusturica. Nu te lasa sa respiri. Parerea mea.
vreau de mult sa vad filmul dar tot am amanat vizionarea pt ca nu gaseam pe cineva care inca nu l-a vazut si care ar vrea sa se uite cu mine. era printre acele filme "mari" din anii 90 pe care eu nu l-am vazut si despre care toata lumea vorbeste. in aceeeasi categorie e si serialul twin peaks, dar pe asta e aproape sigur ca n-o sa-l vad niciodata.
in fine, o sa-ti zi cum mi s-a parut filmul dupa ce o sa-l vad si eu odata.
o sa ti fac rost de el cu prima ocazie, pentru ca trebuie sa-l vezi... posibil sa-ti placa.
Poate ca o sa ma injuri sau poate ca nu...dar pe mine Arizona Dream/ul ma plictiseste rau. La celalalt pol al aceluiasi regizor sta insa Crna macka, beli macor (nu/i asa ca suna bine?/) pe care il gasesc de/a dreptul genial, unul dintre putinele filme pe care le consider de nota zece. Poate ca, in fond, vorbim despre acelasi lucru - genialitatea lui Emir - in cazul tau de o genialitate onirica, diafana, pura; in cazul meu de o genialitate crasa, burlesca...mai clar, balcanica
cu siguranta vorbim de acelasi lucru, pentru ca asa cum am mai spus nu-i resping celelalte filme. pe toate le-am gustat si mi-au adus aceleasi placeri. vorbind insa de o receptare mai mult decit subiectiva, Arizona Dream merge mai mult pe structura mea decit celelalte.
genialitatea lui Emir ramine insa.
Io nu inteleg, deci vin cu intrebari (stiu ca ii mai putin naspa decat sa dai raspunsuri, dar ce sa fac, sint mai comod...) Ce inseamna genialitate la un regizor? Cum arata genialitatea lui Kusturica? Si inca una: daca ii genial, n-ar trebui sa faca numai filme geniale (sau, altfel spus, daca faci si filme banale, pe langa unele "geniale", te mai poti numi genial)? Nu stiu, astept, daca vrea cineva sa raspunda. Io am mai pus o intrebare pe ast blog si nimica...
pentru altu mihai
Eu zic s/o lasam asa cum este cu genialitatea. Daca o sa incerc sa/ti definesc genialitatea regizorala o sa ne intrebi apoi ce insemna genialitate pur si simplu...s.a.m.d.
Nu, nu e nevoie ca un regizor genial sa faca numai filme geniale, este de ajuns unul singur. Se pare insa ca, la fel ca scriitorii, regizorii au o problema....fac prea multe filme...
@shorky
Io cred ca "problema" e mai degraba de receptare. Parca prea mult ii consideram pe unii "geniali" si prea putin ne intereseaza ca altii pur si simplu fac o treaba buna, cinstita, cinematic onesta. Asta ma intriga, de fapt: oare nu folosim prea des termenul de "genialitate" bazandu-ne strict pe reactiile brute puternice pe care le starneste un anume film/regizor in noi? Nu stiu...
filmul e emotie bruta si a fi genial e sa trezesti acea emotie, tu, ca regizor, din valul interminabil de regizori mediocri. si cind ma refer la emotii brute, nu ma gindesc la unga-bunga prin copaci (ceea ce cred ca vezi tu in balcanismele lui Kusturica). Si Wenders imi trezeste aceleasi emotii, si Tarkovsky... e , vorba unui om drag mie, for the joy it brings.
Avem asa: daca genialitatea inseamna trezirea emotiei si daca emotia difera de la un om la altul, asta ar insemna ca genialitatea e perceputa diferit de la persoana la persoana, nu? Deci, genialitatea e subiectiva?? Chiar se poate spune sincer, cu mina pe inima, "PENTRU MINE acest regizor e genial"? Cred ca ar fi mai onest sa spui "acest regizor imi place foarte mult".
Nu ma-ntelege gresit, i like Kusturica. Era doar o problema de... "abuz de concept" (genialitatea), daca pot sa ma exprim asa.
Ai inteles, mai, omule drag?
Trimiteți un comentariu