El este Ivan. Sau, mai degrabă, el ar vrea să fie Ivan. E Ivan cel din vis, unde e fericit, unde se titlul filmului e plin de sens. Copilăria lui Ivan este primul film de anvergură al lui Andrei Tarkovsky, cel cu care s-a impus la marile festivaluri internaţionale şi cu care a atras atenţia marilor regizori, critici şi scriitori ai momentului. Ivan e copilul cu două copilării. Una marcată de răzbunare şi una plină de dragoste şi de joc. În realitate, e copilul-spion, mereu în faţa luptei (imagine care a dus şi la interzicerea filmului de către Hruşciov), tăios şi dornic de răzbunare, dar la fel de capricios ca un... copil. În vis, Ivan e un copil banal. E blond, se joacă pe plajă, se "indragosteşte", merge în camioane pline cu mere.
Contrastul nu rămîne numai la nivelul poveştii, ci pătrunde adînc în imaginile pe care le creează Tarkovsky. Înunericul războiului, mocirla, apocalipsa cotidiană, nebunia contrastează orbitor cu visele eclatante pe care le are Ivan.
Fericite, visele au totuşi un "vierme" în ele. Războiul şi moartea se insinuează în visele lui Ivan. Caii rod din merele căzute, zgomotul de mitralieră întrerupe cîntecul cucului, pe plajă se ridică un copac uscat (acelaşi poate pe care, în ultimul film al lui Tarkovsky - Sacrificiul - tatăl şi fiul încearcă să-l readucă la viaţă). Din visele lui Ivan muşcă viermele realităţii, aşa cum copilăria sa este devorată de război, de ură şi de răzbunare.
În Copilăria lui Ivan, Andrei Tarkovsky îşi începe atît suita marilor personaje şi teme (pe care le va amplifica în Călăuza, Nostalgia, Andrei Rubliov, Oglinda sau Sacrificiul), arată că fimul poate deveni premisa meditaţiei şi începe să "sculpteze în timp".*Copilăria lui Ivan (Ivan's Childhood), R: Andrei Tarkovsky, S: Vladimir Bogomolov, A: Nikolai Burlyayev (Ivan), Valentin Zubkov, Yevgeni Zharikov, Rusia, 1962
2 comentarii:
nu imi place copilaria lui ivan in special, si nici tarkovsky in general. dar iti dai seama ca la nivelul lui imi place/nu imi place nu prea reusesc sa spun multe despre cutare. ciudatenia e ca la felul in care scrii tu despre copilaria... si tarkovsky, aproape ca imi pare rau ca nu am gusturi similare in materie de filme. acum, eu sunt de acord ca pozele(cadrele) excelente si simbolistica sunt cat se poate de abundente in filmele lui, dar ma intreb daca ele fac reteta completa pentru un "film bun". na, tu poate ca o sa zici ca in reteta mai intra si spectatorul insusi, cu un anume background afectiv, cultural, mai stiu eu de care; si poate ca eu o sa fiu de acord. dar atunci ce mai e ala "film bun", daca bun sau prost inseamna felul in care tu, sau nu conteaza cine, percuteaza la ce vede ecran?
Poate ca intr-adevar nu rezonezi cu Tarkovski. Asta nu e ceva blamabil. Pentru ca, asa cum ai anticipat, ti-as fi bagat raspunsul ala cu rezonanta afectiva, cu bagajul cultural, cu experienta acumulata de fiecare in parte bla bla bla. Pe criteriul asta, un film bun ar fi cel cu care rezoneaza mai multi oameni - doamne fereste ne de comediile cu negri, ca is ca in Lapusneanul...
intrebarea ramane insa cit se poate de deschisa. M/am mai intilnit cu ea, nu o data, ci de mai multe ori, iar pe blogul asta atunci cind am afirmat ca Arizona dream si Kusturica is geniali. E chestia de a transforma un story (fundat pe o idee fundamentala a existentei umane)intr-un produs cinematografic exemplar, unitar, coerent, inovator etc etc, cu care sa rezoneze un segment de public vizat (sau o mare parte a acestuia), cu o educatie peste medie. Asa nu ma impiedica sa consider a fi un film bun un film care mi a placut numai mie si despre care ceilalti ar spune ca e de c... Cu judecata subiectiva sa spunem ca stam destul de bine in explicatii, cit despre cele obiective, nu pot sa spun ca le cunosc destul ca sa bag mina in foc pentru ele. O sa propun tema asta pentru luna decembrie, pentru Kine plus, iar daca nu este, promit cel putin un post in directia asta.
Trimiteți un comentariu