KINEcronica - 3 x animaţie: Kung Fu Panda, Wall-e, Beowulf

În ultimele zile am văzut trei filme de animaţie, unul mai vechi, care îmi scăpase (Beowulf), şi două destul de noi, Kung Fu Panda şi Wall-e. De la desenele inocente, la cele cu încărcătură politică şi pînă la cele care forţează limitele filmului artistic, cele trei fac, împreună, un tablou aproape complet a ceea ce înseamnă animaţie în ultimii ani.

* Po încearcă să se integreze în echipa de karatişti a maestrului Shi Fu

Ultimul apărut, Kung Fu Panda, e o poveste despre devenirea personală a unui urs panda, fiul unui vînzător de tăiţei, care vrea să ajungă un adevărat "dragon warrior". Eterna predică americană: nu contează de unde vii, cum arăţi, ce ai în cap... poţi ajunge cel mai tare, de data asta transpusă într-o facilă poveste cu arte marţiale, în care ursul Po - grasul urs Po - devine practic peste noapte un fel de Karate Kid, după ce îl convinge pe maestru că ar putea fi "the real deal". Un desen animat simplu, care pe alocuri aduce aminte de Shreck - mai ales prin felul în care e construit personajul Po (Frank Black) - amuzant, numai bun pentru copii, de la cele mai mici vîrste. Skadoosh.

* Pentru Wall-E, iubirea vine din spaţiu

Wall-e e un robot compactor simpatic, un fel de copie la nivel de imagine a deja icon-ului E.T., care se iubeşte. Iubeşte lucrurile pe care oamenii le-au aruncat în gunoaie, iubeşte un greiere cu care e prieten, muzica şi filmele muzicale şi o roboată botezată simplu, Eva. Dincolo de povestea de dragoste stă un mesaj destul de facil despre pericolele care pîndesc omenirea care cedează tot mai mult consumerismului, care a uitat de natură, fiind nevoită să o redescopere, care şi-a uitat istoria şi care, într-un final, şi-a pierdut verticalitatea cea mai elementară - mersul biped.
Ca stil, e o animaţie tipică Pixar, curată şi cu o atenţie specială pentru detalii.

* Boewulf impresionează prin detalii. Şi atît

Prin violenţă şi ambiţii, Beowulf se distanţează atît de desenele animate obişnuite, cît şi de cele pentru adulţi, dar care îşi extrag seva din benzile desenate. Urmărind povestea unui personaj legendar, precum Beowulf, Zemekis face un film de lung metraj, la bariera dintre animaţie şi film artistic. Transpunerea actorilor şi a jocului lor e atît de detaliată, încît, în mod paradoxal, monştrii care-şi găsiseră un loc atît de bun în seriile de animaţie, nu mai par la locul lor. Par grosolani şi improvizaţi, mai ales dacă e să te gîndeşti la dragonul din final.
Din păcate, Beowulf nu reuşeşte să transmită nimic, rămîne rece şi violent, un film cu eroi legendari şi nimic mai mult.