TIFFwatch 3

A fost şi prima zi de TIFF. La 9.30 chipsuri, la 9.40 autobuz, la 9.50 cinematograf Victoria, cumpărat bilet (8 lei), la 10.00 în sală, la 10.10 începe filmul. Jar City (Sînge contaminat) o poveste poliţistă, un puzzle în care anchetatorul e pasat de l o pistă la alta, pentru a descoperi care e crima (crimele) şi criminalul. Ceea ce face filmul şi mai ciudat e setting-ul brutal, acea Islandă pietroasă, mîncată de licheni şi atacată de valuri şi vînt. Locul făcea totul posibil, te plasa într-un fel de instailitate insulară psihică (sau invers...). I-am dat 4 din 5.

Deschiderea a coninuat în acelaşi stil ameţitor. A început cu o tiradă de discursuri (Giurgiu, Chirilov, Boc, Nicoară) în care actualul primar a promis că nu va lăsa TIFF-ul să plece de la Cluj şi că o să ofere finanţări în continuare (s-o vedem şi pe asta!), iar Nicoară a folosit expresia ("s-a mai adăugat o petală"... la identitatea oraşului - oare cine-i scrie spiciurile?!).

A urmat scurtmetrajul Fatza galbenă care rîde, cu Luminiţa Gheorghiu şi Teodor Corban, în regia lui Constantin Popescu (absent, pentru că a început filmările la lungmetraj). Cîştigător la concursul de scenarii de anul trecut, scenariul lui Doru Lupeanu a stat la baza a 15 minute de umor de bună calitate care porneşte de la "bătălia" a doi părinţi de a deschide messul, pentru a-şi vedea fiul plecat în străinătate. O poveste actuală, prin care vor trece sau trec cam toţi părinţii din România.

Şi a venit rîndul lui Haneke şi a fascinantului Funny Games U.S. (Jocuri Stranii), remake-ul fulmului său din 1997, Funny Games. Apropape două ore de violenţă brută, de răutate fără nici un scop, o tortură pentru personaje şi pentru spectator. Filmul e extraordinar, un Haneke din cele tari, şi ar fi fost interesant să fie întrebaţi politicienii din sală cum li s-a părut. Dacă la Mungiu, la Porumboiu etc, puteau să o tragă cu festivismele, la Funny Games U.S. s-ar fi impus o analiză profundă a violenţei şi societăţii în care trăim. Promit o cronică extinsă la film într-un alt post.

*NOTA: Urmăriţi filmele promo de la TIFF, majoritatea sînt geniale. Daţi click aici pentru cel al lui Radu Munteanu

TIFFwatch 2

Înainte de a intra la primul film care va deschide TIFF-ul, mai dau o tură prin filmele din competiţie, ca pînă mîine toată lumea să ştie cu cine şi cu ce avem de-a face.




3. În aceaşi ordine a intrării în concurs, vine o coproducţie Spania-Mexic, Zona (La zona) în regia lui Rodrigo Pla. Zona este primul lungmetraj al lui Pla şi s-ar putea să aibă trecere ca subiect la fetivalul de anul acesta. În principal, e vorba despre o comunitate închisă, a "bogaţilor", care renunţp la lege şi drepturi pentru a-şi păstra siguranţa în marea de "săraci" care îi înconjură. Nu e ultimul film al lui Rodrigo Pla, el terminînd, anul acesta, şi pelicula Desierto adentro. Filmul îl puteţi vedea la CINEMA VICTORIA, 1 IUNIE, 19.30 şi la CINEMA REPUBLICA, 5 IUNIE, 11.00.






4. Jamil, mergi în pace (Ma salama Jamil) vine în competiţie tocmai din Danemarca, regizorul Omar Shargawi mergînd pe tema întîlnirii culturale dintre arabii care trăiesc în ţările occidentale şi indigeni. Tot o astfel de legătură marca şi lungmetrajul său de debut, Bagland. Filmul a fost premiat pînă acum la Goteborg şi la Rotterdam. Puteţi vedea flmul la CINEMA VICTORIA, 1 IUNIE, 22.00 şi CINEMA REPUBLICA, 6 IUNIE, 11.00

TIFFwatch 1

La ora la care scriu mai sunt mai putin de 12 ore pînă la debutul primului film din Festival. Am hotarît ca de dimineaţă să mă postez în faţă la Victoria, înarmat cu bilet, şi să văd primul film de la TIFF, în ordinea de la start.
Aşa că, la 10.00 voi intra la Sînge contaminat (Tainted Blood / Myrin) un thriller are are la bază romanul scriitorului islandez Arnaldur Indridaso. Sper să fie bun, mai ales că nu am la activ multe filme de gen din spaţiul nord-european. E poate mai mult un moft, dar vreau să deschide festivalul şi pe tot parcursul lui să vă ţin la curent cu tot ce mai văd, aflu, îmi place, nu-mi place.
Dar sînt sigur că vreţi să ştiţi cine se bate pentru marele premiu de anul acesta. Aşa că să începem:

1. În ordinea prezentării, primul film din concurs e al doilea scurt metraj al regizorului mexican Fernando Eimbcke. Eimbcke a debutat în 1994, de atunci realizînd două lungmetraje şi cinci scurt(m). Cu primul lui film, Temporada de patos (Duck Season) a fost nominalizat la un Independent Spirit Award şi a primit mai multe distincţii mai ales în spaţiul hispanic. Lake Tahoe (Te acuerdas de Lake Tahoe?) a concurat şi pentru ursul de aur la Berlin, de unde s-a întors însă cu alte două premii. E povestea unui puşti de 14 ani care încearcă să recupereze singurul cadou pe care i l-a făcut tatăl său. Filmul îl puteţi urmări la CINEMA VICTORIA, 31 MAI, 19.30 şi CINEMA REPUBLICA, 4 IUNIE, 13.00.

2. Imediat după mexicanul Lake Tahoe, intră în competiţie un film estonian, o dramă urbană şi blocatară, semnată de Veiko Õunpuu. Balul de toamnă pare populat de personaje stranii, strînse într-un bloc din apropierea Tallin-ului. Un film trist, despre alienare, trăită într-o Estonie postsovietcă. Filmul va rula la CINEMA VICTORIA, 31 MAI, 22.00 şi la CINEMA REPUBLICA, 5 IUNIE, 13.00. (va rula...)

Cannes-isme 4

Festivalul de la Cannes se apropie de final. Mai sunt doar citeva filme de juruzat pina cind se vor cunoaste cistigatorii absoluti. Deci nu mai e mult. Spuneam ca, inca de la inceput, presa franceza considera ca editia de anul acesta e puternic politizata, mai exact, adopta o pozitie puternic anti-americana. Daca am trece in revista cel putin atitudinea lui Kusturica de la premiera documentarului Maradona by Kusturica, am avea o imagine simpla a ceea ce se vrea Cannes-ul a fi in continuare (ca sa nu comentam marea prostie - dupa parerea mea - de a-i oferi un premiul lui Michael Moore). Mai mult, regizori americani, cum e Sean Penn, dau o directie anti-americana festivalului. Ca sa citez din interviul acordat jurnalistilor de la Le Monde, "Trebuie sa facem invers decit la Oscaruri". Un titlu totusi fortat, pentru esenta interviului cu Penn, un individ echilibrat, care nu se lanseaza in declaratii patimase.
Brief de interviu
Sean Penn:
"Regret ca nu am avut mai multe comedii in competitie. Exista o atitudine snoaba prin care se crede ca o comedie nu poate fi un film mare. Dar e fals: acum exista comedii foarte bune care au succes, cel putin in Statele Unite".
"Am cerut juriului sa nu citeasca cronicile. Variety e o publicatie obscena"

Cannes-isme 3

Selecţia de anul acesta pentru Palme d'Or include 22 de filme, dintre care se vor alege marii cîştigători de la Cannes. Juriul va alege între:
ADORATION - Atom EGOYAN: Filmul canadianului Egoyan, un apropiat al Festivalului încă din 1989, prezintă povestea unui tînăr care-şi reinventează viaţa pe net, iar povestea lui şochează întreaga lume. Egoyan a mai cîştigat marele premiu la Cannes în 1997 pentru adaptarea romanului "The Sweet Hereafter" (Dulcea lume de după) de Russel Banks.


BLINDNESS - Fernando MEIRELLES: Blindness a deschis competiţia şi festivalul din acest an cu povestea provocatoare a unei lumi condamnată la orbire. E primul film cu care Meirelles concurează pentru marele premiu, după ce, în 2002, prezenta la Cannes, în afara competiţiei, hit-ul Cidade de Deus (Oraşul zeilor).



CHE - Steven SODERBERGH: Un extrem de lung lungmetraj (268 de minute) al regizorului american care a "furat" un Palme d'Or în 1989, cu filmul Sex, Lies & Videotapes. Che e inevitabil povestea lui Che, jucat de Benicio del Toro.
DELTA - Kornel MUNDRUCZO: Un tînăr tăcut se retrage într-o zonă sălbatică, de Deltă, unde locuieşte alături de o soră pe care nu ştia că o are. Delta e primul film cu care regizorul maghiar ajunge în competiţie, după ce a trecut prin secţiunile Cinefondation (2004) şi Un Certain Regard (2005).
ENTRE LES MURS - Laurent CANTET: Primul film de la Cannes al regizorului francez se bazează pe relaţia unui profesor de liceu cu elevii săi dificili.
ER SHI SI CHENG JI - JIA Zhangke: În urmă cu şase ani, Jia intra în competiţie cu filmul Unknown Pleasures, iar anul trecut prezida concursul de scurtmetraje la secţiunea Cinefondation. În 2008, regizorul chinez încearcă să convingă juriul cu o istorie a Chinei spusă prin intermediul a opt personaje care locuiesc într-un bloc construit pe locul unei vechi fabrici.
GOMORRA - Matteo GARRONE: O revizitare a mafiei italiene din regiunea Napoli, un scenariu plin de violenţă în care se înlănţuiesc cinci destine. Prima prezenţă a italianului la Cannes.
IL DIVO - Paolo SORRETINO: Dacă e Italia, e Mafia. De această dată dezlănţuită împotriva unui singur om, mai exact a gerontocratului Andreotti. A treia prezenţă a regizorului italian în competiţie, după 2004 şi 2006.
CHANGELING - Clint EASTWOOD: O poveste de familie, plasată în Los Angeles, în 1928, prezentată de regizorul american cu cea mai lungă relaţie cu festivalul francez.
LA FRONTIERE DE L'AUBE - Philippe GARREL: Regizorul francez propune de 40 de ani filme juriilor de la Cannes, dar nu a reuşit să smulgă nici un premiu. Anul acesta Garrel propune o poveste în alb şi negru despre dragoste şi adulter.
LA MUJER SIN CABEZA - Lucrecia MARTEL: "Femeia fără cap" este al doilea film pe care argentinianca Lucrecia Martel îl aduce în selecţia oficială de la Cannes, după ce în 2004 concura cu pelicula La Nina Santa. În filmul din acest an, un accident de maşină schimbă destinul unei femei.
LE SILENCE DE LORNA - Jean-Pierre et Luc DARDENNE: Fraţii Dardenne au două Palm d'Or-uri în palmares, unul în 1999 pentru filmul Rosetta, iar al doilea în 2005 pentru L'Enfant. În ultimul fim al regizorilor belgieni, Lorna, o tînără albaneză care locuieşte în Belgia, trebuie să aleagă între colaborarea cu mafia locală şi salvarea unei vieţi.
LEONERA - Pablo TRAPERO: Argentinianul Pablo Trapero se opreşte de această dată în închisorile pentru femei, unde Julia, personajul principal, trebuie să-şi crească băieţelul, după ce e învinuită de o crimă brutală. Pentru a doua oară la Cannes, dar pentru prima dată în competiţie, Trapero speră şi el la premiul cel mare.
LINHA DE PASSE - Walter SALLES: Patru fraţi încearcă să-şi reinventeze viaţa şi să scape de ritmul celui mai haotic oraş brazilian. Salles a mai vizitat Cannes-ul cu Diarios de Motocicleta şi un segment din Paris, je t'aime.
MY MAGIC - Eric KHOO: După 11 ani de absenţă, regizorul din Singapore revine la Cannes cu un film sensibil în care un tată se întoarce la vechea meserie de magician pentru a-şi rezolva problemele cu fiul său.
PALERMO SHOOTING - Wim WENDERS: Unul dintre cei mai cunoscuţi regizori germani, Wenders şi-a prezentat primul film la Cannes în 1976. De atunci a mai adus 14 filme în competiţie sau în afara ei. Anul acesta, concurează cu Palermo Shooting, povestea unui fotograf care îşi schimbă viaţa agitată din Dusseldorf cu una simplă la Palermo. Dar şi aici, lucrurile se complică.
SERBIS - Brillante MENDOZA: Filipinezul Mendoza se află la primul lui contact cu festivalul francez şi propune un film îndrăzneţ, despre familie, adulter, relaţii sexuale, vicii şi păcate.

SYNECDOCHE, NEW YORK - Charlie KAUFMAN: Oscarizat pentru Eternal Sunshine of the Spotless Mind, Kaufman intră în competiţia de la Cannes pentru prima dată ca regizor, cu un film despre viaţă, teatru şi toate laolaltă.
TWO LOVERS - James GRAY: Gray a mai încercat să cîştige marele premiu la festivalul francez de două ori. Nu a reuşit nici cu The Yards (2000), nici cu We Own the Night (2007). Acum încearcă să dea lovitura cu Two Lovers, povestea unui bărbat deprimat, împărţit între familie şi două ispite feminine.
UC MAYMUN - Nuri Blige CEYLAN: De patru ori în concurs şi cu un premiu la activ (2003), regizorul turc înscrie în concurs un film despre o familie care încearcă să nu audă, să nu vorbească despre sau să nu vadă problemele care i-ar putea dezbina pe membrii ei. De aici şi titlul filmului, "Trei maimuţe".
UN CONTE DE NOEL - Arnaud DESPLECHIN: Regizorul francez a devenit un obişnuit al competiţiei autohtone, iar în acest an îşi încearcă norocul cu o complicată dramă de familie, numai bună de stors lacrimi, se pare.
WALTZ WITH BASHIR - Ari FOLMAN: Israelianul Ari Folman intră pentru prima dată în competiţia franceză cu un documentar animat despre amintirile refulate ale regizorului despre conflictul dintre Israel şi Liban.

Cannes-isme 2

Festivalul de la Cannes a debutat într-o notă mai degrabă gravă, dacă ar fi să-i cităm pe jurnaliştii de la Le Monde. Aceştia comentează faptul că la conferinţa de presă a juriului, prezidat de actorul şi regizorul america Sean Penn, atmosfera a fost una puternic încărcată politic. Susţinător al lui Obama, Penn nu s-a abţinut de la a-l critica pe G.W. Bush, invocîndu-i "prostia" de mai multe ori.
Penn a lăsat să se înţeleagă şi faptul că filmul care va cîştiga Palme d'Or-ul anul acesta va trebui să fie (la fel ca în anii trecuţi, de altfel) puternic implicat social şi politic. "Trebuie ca realizatorul sau realizatoarea să demonstreze că sînt foarte conştienţi de lumea care îl înconjoară".
Potrivit reprezentanţilor siteului, următorii actori s-au aflat ieri la Cannes:
Santiago Amigorena, Gillian Anderson, Claudine Auger, Edouard Baer, Jack Black, Rachida Brakni, Amira Casar, Faye Dunaway, Gad Elmaleh, Ronit Elkabetz, Ayako Fujitani, Gael García Bernal, Danny Glover, Suheir Hammad, Philippe Harel, Eva Longoria, Guy Marchand, Elli Medeiros, Julianne Moore, Ornella Mutti, Aishwarya Rai, Mark Ruffalo, Pierre Santini, Rodrigo Santoro, Gaspard Ulliel, Lambert Wilson, Susannah York, Alice Braga, Yusuke Iseya, Elsa Zylberstein, Vahina Giocante and Cate Blanchett.

Foto: Prima ediţie a festivalului, 1946.

Cannes-isme 1

Festivalul de la Cannes va începe în seara aceasta şi se va încheia în 26 mai. Cea de-a 61 ediţie va fi deschisă de filmul braziliaului Fernando Meirelles, "Blindness", inspirat din unul dintre romanele scriitorului portughez Jose Saramago. Thriller-ul care o are ca protagonistă pe actriţa Julianne Moore e o altă distopie care prezintă o altă abordare a temei "the Last Man Standing". Factorul declanşator e un virus care provoacă orbirea tutror oamenilor.
În competiţia pentru Palme d'Or vor intra 22 de filme, care vor fi jurizate de nume importante ale cinematografiei mondiale. Preşedintele juriului de anul acesta va fi actorul şi regizorul Sean Penn, iar alături de el vor sta Natalie Portman, Alfonso Cuaron, Richard Bauchareb, Sergio Castellitto, Alexandra Maria Lara şi alţii.

TIFFisme 1

Nu mai e mult şi începe Festivalul Internaţional de Film Transilvania. Din 30 mai, pînă în 8 iunie Clujul va deveni iar capitala est europeană a filmului, de toate genurile şi pentru toate gusturile. Pentru cei care n-au aflat pînă acum, Festivalul va fi deschis de ultimul film al regizorului austriac Michael Haneke, Funny Games (U.S.), remake după filmul său de succes, Funny Games (1997). Un thriller psihologic, în premieră naţională, dar o alegere oarecum atipică pentru debutul festivalului, mai ales că nu am găsit informaţii despre prezenţa lui Haneke în carne şi oase la TIFF.
Pe Rusia va cădea anul acesta Focusul, iar filmului lui Radu Munteanu, Boogie, va ateriza direct de la Cannes, iar Tamara Buciuceanu va fi omagiată în plen.
Se anunţă o lună fierbinte, aşa că staţi pe aproape. O să vă ţin la curent cu ce se întămplă la Cannes şi ce se anunţă pentru TIFF.
Să le vedem cu bine.

Big, Great, Wow!!! - Scafandrul şi fluturele

Sincer, nu mă aşteptam să-mi placă filmul lui Julien Schnabel Scafandrul şi fluturele. Om sînt şi am şi eu parti-pris-urile mele. Atunci era vorba de Oscar, de Mungiu, de 4, 3, 2 şamd. Acum, după ce l-am văzut, nu mai am nimic nici cu filmul, nici cu regizorul. Scafandrul şi fluturele e un film intens, ultra-finisat, imaginativ. Are toate ingredientele pe care le poţi căuta la o producţie "a la Cannes", de la calitatea imaginii (chiar o anumită tehnicitate), la prospeţimea scenariului şi, nu în ultimul rînd, la viziunea regizorală. Deşi e o adaptare şi bucăţile de literatură sînt lăsate intenţionat la vedere, Scafandrul şi fluturele nu dă nici un moment impresia de stătut pe care o au alte adaptări. Nebunia imaginii (derivată din arhicunoscuta expresie potrivt căreia camera de luat vederi e un ochi deschis asupra lumii) ridică filmul substanţial, pînă în apropiere noţiunii de capodoperă.
Dincolo de povestea reală, cea a lui Jean-Dominique Bauby, redactor-şef la Elle, familist convins şi afemeiat notoriu, care rămîne paralizat în urma unui accident vascular, se află o zbatere (chiar o dezbatere) continuă pe marginea limitelor corpului, a puterii imaginaţiei şi voinţei. Romanul lui Bauby, devenit materie primă pentru filmul "străin" al americanului Julien Schnabel, are "norocul" să fie pus pe ecran de un regizor care dozează melodrama, pune preţ pe ironie şi e deschis spre experiment.
Nu pot decît să-l recomand şi să spun că, pentru mine, filmul a fost "a thrill" şi că merită toate premiile pe care le-a primit.
Notă: Urmăriţi-l pe Max von Sydow în rolul bătrînului Bauby (tatăl). Un rol excepţional, la aproape 60 de ani de la debut.

Orgie vizuală - My Blueberry Nights

Cel mai recent lungmetraj al regizorului hongkonghez Wong Kar Wai e o vînătoare neobosită de imagini, unde povestea şi chiar jocul actoricesc sunt simple cenuşărese sacrificate pe altarul cadrelor spectaculoase, mizanscenei, luminilor şi filtrelor de culoare. WKW propune o orgie vizuală în toată regula, însă acest prim film al său ieşit din setting-ul cu care ne-a obişnuit – Hong Kong-ul, oraş-mixaj de oriental şi occidental – pierde enorm din intensitatea hiturilor anterioare. Nu mai e ritmul aproape perfect din In the Mood for Love, nici sondarea halucinantă a memoriei din 2046. Pe WKW nu-l mai recunoşti decît în felul în care manipulează culorile şi reflecţiile sau în deliciul jocului cu transparenţele.
Nu poate nimeni nega faptul că My Blueberry Nights e o desfătare a ochiului. Păcat însă că inteligenţa spectatorului e uitată de WKW. Pentru că poţi face dintr-un „thriller” un film anost cum a făcut Greenaway cu The Draughtsman’s Contract, sau un road trip de formare individuală splendid vizual ca My Blueberry Nights, dar dacă ignori spectatorul şi aşteptările lui (a nu se înţelege că un creator de film trebuie să dea pe bandă „ce se aşteaptă de la el”) nu faci decît un experiment vanitos. Părerea mea.

Am tendinţa de a vedea în fiecare film al fiecărui regizor un pas spre ceea ce ar putea fi, la final, opera magna, pînă la care creatorul şlefuieşte continuu, iar evoluţia sa e una crescătoare cronologic. E o imagine idilică, bineînţeles, şi poate că e chiar o grilă greşită, însă deocamdată mi-o asum.

În perspectiva asta, nu pot considera My Blueberry Nights un film slab, ci doar unul sub aşteptările pe care le-am avut de la o producţie marca WKW. Povestea e comună, ritmul e plictisitor, întîlnirile „de formare” ale tinerei Beth, Lizzie sau Elizabeth (Norah Jones) cu personajele care ar trebui să-i de-a lecţii de viaţă (cam cum făcea Harap-Alb cu furnicile, albinele sau Sfînta Miercuri) sînt forţate, cu sincope neconvingătoare.

Povestea e destul de simplă. Beth (interpretată de debutanta în actorie şi destul de ştearsa Norah Jones) e o fătucă plină de complexe, părăsită de iubit, care nu ştie să-şi rezolve problemele. Într-un bar îl întîlneşte pe Jeremy (Jude Law, într-un rol care îl prinde şi căruia îi oferă consistenţă), proprietarul localului, alături de care filozofează pe marginea cheilor uitate, plăcintelor nemîncate (un întreg arsenal de resturi). Ce urmeaza e destul de uşor de înţeles, cheia fiind oferită chiar de WKW care a definit filmul drept „cea mai lungă călătorie pentru a găsi dragostea”. Totul devine, aşa cum am mai scris, un road trip, o călătorie de formare, în care Beth se reflectă pe rînd în două femei-oglindă: soţia adulterină (o superbă Rachel Weisz) şi fiica jucătoare (Natalie Portman).

Nu îmi dau seama unde s-a petrecut ruptura dintre filmele anterioare ale lui WKW şi My Blueberry Nights. Cel mai uşor ar fi să pui totul pe seama aventurii într-un spaţiu nou, complet diferit de cel cu care ne-a obişnuit regizorul. Însă, pentru un cineast experimentat ca WKW, nu cred că acesta e răspunsul. E poate doar eşecul asiaticilor care au încercat să negocieze cele două lumi, de dincolo şi de dincoace de Marea Roşie, încercînd să ridice produse hollywoodiene par excelance prin ritm, culoare şi preţiozitate miniaturală. Ca şi cum ai împodobi de caligrame cutia unui meniu McDonald’s.