Redescoperirea horrorului

Cam o dată pe săptămînă începe căutarea „disperată” a unui film de groază... bun. Din atîtea titluri şi atîtea note de 2-3-4-5 (maxim) poţi alege cu greu. Am văzut, de exemplu, începutul filmului The Mad, care se vrea un fel de comedie (nu parodie!) horror, cu vaci nebune şi oameni care înnebunesc după ce la mănîncă, cu blow-job-uri fulger şi hamburgeri care umblă şi atacă prin surpindere. O varză de film. N-am rezistat mai mult de 10 minute.

Am început deja să ocolim mult-mulsa (apropo de vaci) cinematografie asiatică de gen care devine tot mai flască de la an la an şi ne orientăm spre „pieţe” mai exotice. Spre exemplu, Spania, de unde aşteptăm – de ceva vreme – L’Orfanato, iar aseară am văzut-o pe senora Spania în coproducţie cu senor Mexic, în Kilometro 31.

Film destul de OK, desi cotat sub nivelul lui, cu un inceput-cliseu (cineva loveste cu masina pe altcineva) si cu o continuare mai desteapta. Pacat de unele dialoguri care o cam dau in bara, dar are efecte interesante, poveste mai complexa de hack&slash, iar atmosfera e intretinuta de un sunet chiar infiorator. De fapt, sunetul cred ca e unul dintre lucrurile cele mai bune din Kilometro 31, si marea lipsa a filmelor de gen facute la Hollywood sau la Asiawood. Actorii sint destul de rasariti, tensiunea e mai mult decit suficienta si, desi nu va deveni un clasic al genului, e o descoperire placuta pentru amatorii de povesti cu stafii si alte fantasme ale intunericului.