joi, mai 15

Cannes-isme 2

Festivalul de la Cannes a debutat într-o notă mai degrabă gravă, dacă ar fi să-i cităm pe jurnaliştii de la Le Monde. Aceştia comentează faptul că la conferinţa de presă a juriului, prezidat de actorul şi regizorul america Sean Penn, atmosfera a fost una puternic încărcată politic. Susţinător al lui Obama, Penn nu s-a abţinut de la a-l critica pe G.W. Bush, invocîndu-i "prostia" de mai multe ori.
Penn a lăsat să se înţeleagă şi faptul că filmul care va cîştiga Palme d'Or-ul anul acesta va trebui să fie (la fel ca în anii trecuţi, de altfel) puternic implicat social şi politic. "Trebuie ca realizatorul sau realizatoarea să demonstreze că sînt foarte conştienţi de lumea care îl înconjoară".
Potrivit reprezentanţilor siteului, următorii actori s-au aflat ieri la Cannes:
Santiago Amigorena, Gillian Anderson, Claudine Auger, Edouard Baer, Jack Black, Rachida Brakni, Amira Casar, Faye Dunaway, Gad Elmaleh, Ronit Elkabetz, Ayako Fujitani, Gael García Bernal, Danny Glover, Suheir Hammad, Philippe Harel, Eva Longoria, Guy Marchand, Elli Medeiros, Julianne Moore, Ornella Mutti, Aishwarya Rai, Mark Ruffalo, Pierre Santini, Rodrigo Santoro, Gaspard Ulliel, Lambert Wilson, Susannah York, Alice Braga, Yusuke Iseya, Elsa Zylberstein, Vahina Giocante and Cate Blanchett.

Foto: Prima ediţie a festivalului, 1946.

Niciun comentariu: