Big, Great, Wow!!! - Scafandrul şi fluturele

Sincer, nu mă aşteptam să-mi placă filmul lui Julien Schnabel Scafandrul şi fluturele. Om sînt şi am şi eu parti-pris-urile mele. Atunci era vorba de Oscar, de Mungiu, de 4, 3, 2 şamd. Acum, după ce l-am văzut, nu mai am nimic nici cu filmul, nici cu regizorul. Scafandrul şi fluturele e un film intens, ultra-finisat, imaginativ. Are toate ingredientele pe care le poţi căuta la o producţie "a la Cannes", de la calitatea imaginii (chiar o anumită tehnicitate), la prospeţimea scenariului şi, nu în ultimul rînd, la viziunea regizorală. Deşi e o adaptare şi bucăţile de literatură sînt lăsate intenţionat la vedere, Scafandrul şi fluturele nu dă nici un moment impresia de stătut pe care o au alte adaptări. Nebunia imaginii (derivată din arhicunoscuta expresie potrivt căreia camera de luat vederi e un ochi deschis asupra lumii) ridică filmul substanţial, pînă în apropiere noţiunii de capodoperă.
Dincolo de povestea reală, cea a lui Jean-Dominique Bauby, redactor-şef la Elle, familist convins şi afemeiat notoriu, care rămîne paralizat în urma unui accident vascular, se află o zbatere (chiar o dezbatere) continuă pe marginea limitelor corpului, a puterii imaginaţiei şi voinţei. Romanul lui Bauby, devenit materie primă pentru filmul "străin" al americanului Julien Schnabel, are "norocul" să fie pus pe ecran de un regizor care dozează melodrama, pune preţ pe ironie şi e deschis spre experiment.
Nu pot decît să-l recomand şi să spun că, pentru mine, filmul a fost "a thrill" şi că merită toate premiile pe care le-a primit.
Notă: Urmăriţi-l pe Max von Sydow în rolul bătrînului Bauby (tatăl). Un rol excepţional, la aproape 60 de ani de la debut.